Atasamentul prenatal

De Gerhard Schroth, MD



Articol preluat şi tradus de pe http://www.birthpsychology.com/ - Newsletter Summer 2010

Materialul lui Gerhard Schroth a generat un interes major la Congresul din ultimul an, şi l-a inspirat pe Michael Trout să sponsorizeze primul training în Ataşament Prenatal din America, în această primăvară la Institutul Părinte-Copil din Illinois. Dr. Schroth va veni din nou la Congresul de la Asilomar în acest an, iar între timp iată o versiune restrânsă a unui articol ce este în prezent în tehnoredactare din Jurnalul APPPAH (Asociaţia de Psihologie Prenatală, Perinatală şi Sănătate). – Nota Editorului Newsletter APPPAH

REZUMAT: Ataşamentul Prenatal (Bindungsanalyse după Raffai) oferă posibilitatea creării unui ataşament intens între mamă şi făt, posibilitatea de a fi martorii dezvoltării fătului în uter, de a conştientiza traumele prenatale cât şi de a avea şansa vindecării imediate. Astfel, metoda este în acelaşi timp un instrument pentru cercetarea pre- şi perinatală, pentru întărirea ataşamentului între mamă şi făt dar şi de mare ajutor în uşurarea procesului naşterii. După naştere, bebeluşul are un nivel remarcabil al stimei de sine şi acces complet la potenţialul personal.

ÎNCEPUTURILE ATAŞAMENTULUI PRENATAL (AP) – Ataşamentul prenatal (AP) originează în anii 1990, când Jenö Raffai, ungur, a realizat o cercetare psihanalatică de bază cu pacienţi tineri schizofreni. În timpul acestor tratamente a observat o constelaţie psihodinamică specială, şi anume o lipsă a graniţelor interioare între pacienţii respectivi şi mamele lor în copilăria timpurie, ce a creat confuzie asupra realităţii. Jenö Raffai a presupus ulterior că schizofrenia originează în perioada gestaţiei, dacă graniţele interne între mamă şi făt nu sunt bine stabilite. Acest fapt creează o distorsiune a realităţii, astfel încât percepţiile şi simţul Sinelui devin confuze. Raffai a dezvoltat ulterior o metodă preventivă care ajuta mamele să realizeze şi să experimenteze graniţele interioare între ele şi copiii nenăscuţi.

METODA ATAŞAMENTULUI PRENATAL (AP) – Ataşamentul Prenatal (AP) începe în mod normal din a 20-a săptămână de sarcină. Este necesar următorul ambient: femeia însărcinată stă întinsă pe o canapea confortabilă într-o poziţie relaxată cu intenţia de a se centra pe percepţiile sale interioare. Sesiunile încep cu un proces de relaxare profund, centrat pe conştientizarea respiraţiei, senzaţiile corporale şi emoţii cu ochii închişi. Centrându-se pe această stare de conştientizare, facilitatorul ajută femeia să intre în contact cu din ce în ce mai multe imagini, aşa cum le cunoaştem din vise. Imaginile sunt înţelese ca simboluri ale cuvintelor, senzaţiilor corporale şi emoţiilor. Procesul începe prin investirea uterului ca organ înzestrat cu viaţă – mama cere permisiunea uterului să permită accesul la bebeluş, astfel încât mama şi bebeluşul să comunice. Raffai sugerează că uterul are o înţelepciune şi o inteligenţă proprie. Gradual, imaginile devin mai frecvente, creând un flux de informaţii şi comunicare între mamă şi făt şi aceasta creează “cordonul ombilical între ambele suflete”. Mamele află cum se dezvoltă bebeluşii lor, despre ce anume ei simt şi de ce au nevoie, chiar şi despre lucruri care pot fi ameninţătoare sau periculoase. Este mult mai uşor şi mai impresionant pentru mame, cât şi lipsit de cheltuieli, sau de proceduri invazive şi periculoase pentru bebeluşi să aflăm informaţii pe această cale, comparativ cu testele ecografice.

ÎMBUNĂTĂŢIRI ALE SARCINII – Raffai recomandă că sarcina şi dezvoltarea bebelşului au un rezultat final mai bun dacă a avut loc această separare interioară între femeia însărcinată şi făt. Dezvoltarea femeii însărcinate din rolul de “fiică a mamei” în rolul de “mamă a bebeluşului ei” înseamnă o separare sănătoasă ce susţine competenţele unei mame în devenire. Înaintea naşterii, este important să aibă loc un un al doilea proces al separării între femeia însărcinată şi făt pentru o naştere uşoară şi naturală. Este facilitat de un număr de paşi expliciţi. De exemplu, nou-năcutul este invitat să-şi ia “la revedere” de la lumea interioară a mamei lui. Apoi mama arată fătului mediul în care părinţii vor trăi împreună cu copilul şi persoanele care vor întâmpina nou-născutul după naştere. Apoi, mama şi bebeluşul “vorbesc” separat despre experienţele lor din timpul sarcinii. Povestea pe care mama o spune este parţial sau câteodată complet diferită de povestea spusă de bebeluş. Aceasta clarifică faptul că bebeluşul are propria sa minte, percepţii şi experienţă şi ia propriile sale decizii. Ca un ultim pas, se simulează naşterea în sine ca o “repetiţie finală” într-un training mental şi sunt explicate procedurile postnatale. În funcţie de momentul începerii, sunt necesare în jur de 20-30 de sesiuni pentru întregul proces.

IMPORTANŢA TATĂLUI – Rolul important al tatălui în procesul Ataşamentului Prenatal (AP) ar trebui de asemenea discutat. Cercetările asupra Ataşamentului Prenatal (AP) au dovedit că fătul este conştient de prezenţa tatălui şi de prezenţa altora de asemenea. Aşadar tatăl are de asemenea şansa de a realiza un ataşament prenatal timpuriu cu fătul. El este important pentru făt încă de la început şi rolul lui este de a furniza “un uter social” pentru soţia lui însărcinată. Aceasta înseamnă crearea unui spaţiu sigur pentru sarcină, permiţând mamei să experimenteze schimbări importante în uterul şi în corpul ei şi să împărtăşească schimbările din viaţa ei. Tatăl este încurajat să participe la cât mai multe sesiuni cu putinţă. În plus, este invitat să contacteze şi să comunice cu bebeluşul acasă cântându-i cântecele, spunându-i poveşti, cititndu-i poezii şi să îmbrăţişeze şi să atingă uterul în fiecare zi.

10 REZULTATE OBIŞNUITE ALE ATAŞAMENTULUI PRENATAL (AP)

Percepţiile interioare ale mamei sunt bine acordate la sarcină şi la făt. Ea are acces atât la propria ei înţelepciune cât şi la cea a bebeluşului.

Abilităţile ei feminine naturale sunt întărite de Ataşamentul Prenatal (AP) şi creează asertivitate şi siguranţă în timpul naşterii.

Mama şi copilul devin o echipă bună şi experimentează mai puţină anxietate şi durere.

Este depus un efort mai mic în naştere şi apar mai puţine complicaţii.

Necesitatea intervenţiilor obstetricale scade semnificativ.

Naşterile prin cezariană au scăzut cu 6% în Ungaria cu metoda Ataşamentului Prenatal (AP), comparativ cu norma de 30% sau mai mult. Astfel, naşterea este mai sigură şi costă mai puţin.

Din 1200 de sarcini tratate de Raffai, ratele naşterilor premature erau mai mici de 0,1 % comparativ cu media de peste 8%.

Trauma la naştere este de o intensitate scăzută aşa cum se constată din observarea creaniilor normale, rotunde şi plânsul slab după naştere (tipic, mai puţin de 20 de minute pe zi).

Bebeluşii sunt curioşi să observe lumea, stabili emoţionali, maturi social şi au un acces complet la potenţialul personal.

Dorm mai puţin în timpul zilei, dar mai mult şi mai profund noaptea, cu puţine treziri, astfel încât părinţii au mai puţin de suferit de pe urma tulburărilor de somn.