duminică, 30 ianuarie 2011

O săptămână plină de Viaţă

Am avut o săptămână plină de Viaţă. Şi sunt foarte recunoscătoare pentru asta.

A început de luni dimineaţă, când mămica a lui Darius m-a sunat să-mi spună că este în travaliu şi că ar vrea să fiu alături de ea şi soţul ei în această călătorie. Şi m-am dus. Şi ce frumos a fost! J După un travaliu precipitat şi destul de intens, Darius s-a născut în plină forţă şi sănătate. După o oră s-a reîntâlnit cu mama lui şi a supt aproape fără suflare tot ce era de supt din ambii sâni. În mulţumesc încă o dată mamei lui Darius, şi tatălui lui, pentru că mi-au dat ocazia să fiu lângă ei în acele momente. Din nou mi-am reamintit cât de utili putem fi în gesturile cele mai mici şi uşor de făcut – o mângâiere, o încurajare, o privire.

Marţi, miercuri, joi şi vineri le-am petrecut în compania unor persoane tare de treabă, de la Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă, care m-au provocat în discuţii şi activităţi pe tema egalităţii de şansă, nediscriminării, responsabilitatii sociale, drepturile omului şi drepturile copilului. Straşnică metoda de învăţare prin experienţă!

Joi şi sâmbătă m-am bucurat de compania bebeluşilor încă nenăscuţi şi a părinţilor lor, la cursuri, şi am aflat noi mijloace de petrecere a timpului în travaliu. Una dintre viitoarele mămici este nerăbdătoare să joace golf pe Wii în travaliu J! S-a gândit chiar şi ce crosă să folosească! J Excelent. Se pare că balansul pelvian va fi pus la grea încercare în felul ăsta.

Iar duminică….duminică… Imaginaţi-vă o sală plină de părinţi, viitori părinţi, copii şi bebeluşi care se bucură de unii de ceilalţi. Duminică a fost prima întâlnire La Leche League din România. S-a vorbit despre alăptare, bineînţeles. S-au împărtăşit gânduri, poveşti, experienţe de succes, trăiri, speranţe şi dificultăţi. Cuvintele sunt de prisos, mărturia o aveţi aici: http://atasatlasanulmamei.blogspot.com/

Săptămâna aceasta m-a făcut să mă gândesc la momente. Momente pline de energie creatoare pe care le putem trăi la tot pasul, numai să fim conştienţi de ele. Să le putem percepe în relaţiile cu Ceilalţi, să le putem trai ca atare şi să putem fi recunoscători pentru ele. Cui? Fiecare dintre noi ştie mai bine Cui trebuie să îi fie recunoscător pentru ce primeşte în viaţă.

Voi ce momente de Viaţă aţi trăit săptămâna aceasta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu