joi, 4 august 2011

Bebeluşul, VIP-ul familiei; Tata: „şi eu ce fac?”

Sarcina reprezintă o perioadă de pregătire pentru rolul de părinte, atât pentru viitoarea mamă cât şi pentru viitorul tată. Este o perioadă în care cei doi părinţi îşi imaginează copilul şi negociază trăsăturile lui: „Va avea ochii tăi şi nasul meu”,” este agitat ca tine” sau „este vânjos ca tatăl lui” şi altele asemenea.
Tatăl, departe de senzaţiile fizice ale mamei, urmăreşte de la distanţă dezvoltarea intrauterină a fătului şi îşi creează treptat treptat, pe măsură ce sarcina devine din ce în ce mai evidentă, propria relaţie cu bebeluşul, în felul său unic. Îi vorbeşte în dreptul burţii mamei, mângâie burtica sau pur şi simplu ascultă liniştit bătăile inimii sau simte împunsăturile delicate ale vreunui picioruş, din exterior.
O perioadă în care bărbatul din el începe să se transforme, lăsând în spaţiul raţiunii nenumărate întrebări, ecouri ale unor emoţii demult îngropate: oare voi fi un tată bun? Oare voi avea răbdarea necesară? Oare voi putea să o împart? Şi până la urmă, care este rolul meu? Voi fi ca tata?
Toate aceste întrebări, absolut fireşti, pot căpăta o conotaţie anxiogenă dacă îndoielile cu privire la propria abilitate de a fi un părinte îndeajuns de bun sunt din ce în ce mai mari. De multe ori acest lucru se întâmplă pe fondul unei neîncrederi mai vechi pe care viitorul tată o are în el însuşi. Sau, pe fondul unei relaţii dificile cu propriul tată. Acest lucru transpare cel mai adesea din poziţia declarată: „Eu nu voi fi niciodată ca tatăl meu!” Fiind o poziţie extremă, are potenţialul de a genera noi şi noi conflicte interioare în pragul deciziilor vizavi de copil. Uneori, aceste sentimente puternice care umbresc perfeţiunea logicii se strecoară în relaţia de cuplu generând conflicte între cei doi părinţi.
Naşterea este momentul culminant care instituie o nouă ordine în noua familie. Cuplul a devenit o familie, soţii, au devenit părinţi. Bebeluşul atrage toate privirile, toate simţurile. Tatăl se surprinde pe el însuşi cum tresare în prima noapte cu bebeluşul acasă la fiecare zgomot care vine dinspre pătuţ. Bebeluşul nu este numai în centrul atenţiei celor doi părinţi, ci a tuturor bunicilor, a tuturor apropiaţilor. Tatăl este pus să facă tot felul de îndeletniciri pentru că bebeluşul are nevoie, pentru că mama are nevoie. Uneori nu prin cele mai bune tehnici de comunicare. Răspunsurile pe care tatăl le găseşte, reacţiile lui, parcă nu mai mulţumesc pe nimeni şi atunci  încep să se strecoare îndoielile. Şi tatăl poate dezvolta astfel o depresie postnatală.
Apar momente în care simte că spaţiul îi este invadat, că timpul nu mai este al lui, că cea pe care o iubeşte nu mai e la fel. Şi cu toate acestea, cu toate frustrările şi limitările  care derivă din această nouă ordine, bebeluşul îl atrage ca nimic altceva. Se surprinde contemplându-l, urmărindu-i atent mişcările degetelor sau ritmul respiraţiei în somn. Bebeluşul îl transformă. Din imagine, închipuire, a devenit realitate, o realitate parte din el.
Uneori acestă trecere este trăită cu mai multă încântare şi cu mai puţină întristare. Alteori însă, atunci când nesiguranţele sunt prea dificil de gestionat sentimentele ambivalente devin persistente, senzaţia de „nu-mi găsesc locul” se accentuează, retragerea poate părea cea mai bună soluţie şi relaţia dintre cei doi părinţi are de suferit.
Există o soluţie pentru toate aceste dificultăţi: comunicarea. Dar ca să putem să comunicăm, mai întâi trebuie să aflăm ce vrem să comunicăm. Adică să descoperim ce se află în spatele tuturor acestor trăiri. Apoi să ne dăm seama de cea mai bună cale prin care le putem împărtăşi celor care ne sunt aproape. După ce şi acest lucru se întâmplă, răspunsul la întrebarea „Şi eu ce fac?” se va revela de unul singur.




Astăzi, la Bucharest Hubb, începând cu ora 17:00, în cadrul Săptămânii Mondiale a Alăptării, d-na Dr. Oriana Goleanu de la Fundaţia Profilaxis va susţine un atelier dedicat taţilor şi rolului de părinte. Atelierul este organizat de Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare şi Asociaţia Hands Across Romania şi este gratuit!

2 comentarii:

  1. Cand vine un copil, totul se schimba...in bine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca orice schimbare are un strop de bine in ea - ne ajuta sa aflam ceva nou despre noi :)

    RăspundețiȘtergere