Mă nasc, deci exist!

Acum vorbesc despre blogul ăsta, căci înainte de a apărea, a fost plăsmuit în fel şi chip în imaginaţia mea şi pot să spun cu certitudine că abia acum există cu adevărat. Şi a fost conceput aşa cum îmi este deja în obişnuinţă să pun în act planurile mele – cu multă sfială şi precauţie, a dospit un timp îndelungat în străfundurile subconştientului meu, până când nevoia de a scrie şi de a împărtăşi a pus piciorul în prag şi a hotărât: de azi, exist!

Sună cunoscut? “Când unu plus unu fac trei” va fi un blog al devenirii.

Ca orice alt proiect măreţ, copilul, înainte de a se naşte, înainte de a se înfiinţa în pântecele mamei, prinde contur şi devine plăsmuire în mintea celor doi părinţi, uneori mai aproape, alteori mai departe - mult mai departe – de ceea ce înseamnă realitatea lor. Până când, într-o străfulgerare de creaţie, Existenţa îşi pune piciorul în prag, şi hotărăşte: de azi, copile, exişti! Şi plăsmuirea devine, încetul cu încetul, realitate, o realitate ce se transformă zi de zi în viaţă celor doi, care au devenit trei. Însă încă nu este pe deplin concretă. Plăsmuirea şi dovezile merg mână în mână, nouă luni de zile, lansând provocări, care mai de care mai năstruşnice, un vacarm de emoţii şi sentimente nemaiîntâlnite ce clatină certitudinile avute până atunci şi le înlocuiesc cu altele noi. Şi în sfârşit, devin părinţi, iar proiectul, atât de controversat până în acest moment, devine copil. Văzut, auzit, mirosit, gustat, simţit cu întreaga fiinţă. Copil, pentru tot restul vieţii de părinte, într-o continuă devenire.

Pentru fiecare, acest drum este diferit. Pentru mulţi, el nu există. Iar alţii sunt în căutarea lui. Pentru cei ce-l întrevăd în viaţa lor sau au păşit deja şi îl cunosc, le dau un pont: să se descopere!